Îți dorești o carieră în slujba țării?

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin recrutează candidați pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale, care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea iulie – august 2026.

Cererea-tip de înscriere, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare se descarcă de pe site-urile oficiale ale MAI, IGSU sau ISU Caraș-Severin, se completează în mod lizibil de către candidat, se semnează și se transmit la adresa de e-mail resurseumane.cs@yahoo.com până la data de 17 iunie 2026, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Repartizarea candidaților pe locurile alocate beneficiarilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se realizează ulterior admiterii. Aceste locuri sunt ocupate de candidații admiși în ordinea mediilor de admitere și în funcție de opțiunile exprimate.

📌 Informațiile complete privind condițiile de înscriere, documentele necesare, instituțiile de învățământ, calendarul admiterii și etapele de recrutare sunt disponibile pe site-ul unității:

https://isucs.igsu.ro/admitere-in-invatamantul-militar/anunt-isu-c-s_recrutare-pentru-admitere-mapn-iulie-august-2026-588

📞 Informații suplimentare pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane al ISU Caraș-Severin, la numerele de telefon 0255 211 213 și 0255 211 214, interior 27102, respectiv 27103.

Alege să faci parte din echipa celor care sunt mereu pregătiți să intervină atunci când comunitatea are nevoie de ajutor!

 

Sursă foto: MApN

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Sergent major Rusan Iuliana