Intervenție la un accident rutier pe raza localităţii Mehadia
Pompierii militari cărășeni intervin în aceste momente pentru gestionarea unui accident rutier produs pe raza localității Mehadia, în care au fost implicate un autotren și un autoturism.
Din primele informații, în autoturism se aflau trei persoane, respectiv doi adulți, dintre care unul inconștient, încarcerat și un minor, conștient. Șoferul autotrenului este conștient.
La locul evenimentului acționează pompierii din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane și Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin intervin și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Misiunea este în dinamică. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de deplasare.
Vom reveni cu informații suplimentare.
UPDATE:
Victima de sex feminin, găsită încarcerată și inconștientă, a fost extrasă de către echipajul de descarcerare al ISU Caraș-Severin. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, aceasta a fost declarată decedată.
Cea de-a doua victimă, un bărbat inconștient, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la Spitalul Municipal Orșova.
De asemenea, un minor în vârstă de aproximativ un an, conștient, a fost preluat de un alt echipaj SAJ și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
La locul evenimentului au intervenit trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Totodată, pompierii militari asigură, în continuare, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.
Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, cazul rămânând în atenția autorităților competente pentru cercetări și stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Sergent major Rusan Iuliana



