Incendiu la Bocșa: patru gospodării afectate

În cursul acestei dimineți, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de amploare care a cuprins patru gospodării din localitatea Bocșa.

La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa, cu două autospeciale de stingere.

La momentul sosirii echipajelor, primele două locuințe ardeau generalizat, iar acoperișurile altor două case alăturate erau cuprinse de flăcări. Suprafața totală afectată a fost estimată la aproximativ 250 de metri pătrați.

Pe parcursul intervenției, pompierii au reușit să evacueze mai multe bunuri materiale din calea flăcărilor. Incendiul este în acest moment localizat, fiind în curs de lichidare.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

 

***

Incendiul a fost lichidat, cauza probabilă fiind jarul sau scânteile provenite de la un coș de fum deteriorat.

 

Măsuri de prevenire

✔️ Curățați și verificați coșurile de fum și sobele cel puțin o dată pe an, apelând la persoane autorizate;

✔️ Asigurați-vă că elementele din coșul de fum nu prezintă fisuri, deteriorări sau depuneri inflamabile;

✔️ Montați plăci de protecție în zona în care coșul traversează planșee sau acoperișuri din materiale combustibile;

✔️ Nu utilizați sobe sau mijloace de încălzire defecte și nu lăsați jarul nesupravegheat;

✔️ Nu depozitați materiale combustibile (mobilier, textile, hârtie etc.) în apropierea mijloacelor de încălzire.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Sergent major Rusan Iuliana