COD ROȘU
Meteorologii au emis o avertizare nowcasting tip COD ROȘU, pentru localitățile Oravița, Pojejena, Răcășdia, Grădinari, Sasca Montană, Ciclova Română, Vărădia, Socol, Berliște, Naidăș, Vrani, Ciuchici, valabilă astăzi, până la ora 21:00.
Sunt prognozate intensificări puternice și susținute ale vântului care vor depăși la rafală 90 km/h.
Pentru protecția populației, a fost transmis mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert.
RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENI:
• Rămâneți în interior și evitați orice deplasare care nu este necesară.
• Evitați zonele cu pericol: copaci, stâlpi, panouri, acoperișuri.
• Parcați în siguranță, departe de arbori sau obiecte care pot cădea.
• Asigurați obiectele din curte care pot fi luate de vânt.
• Închideți bine ferestrele și ușile.
• Nu desfășurați activități în aer liber, mai ales în zone montane sau la înălțime.
În orice situație care vă pune viața în pericol, apelați imediat 112!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei www.fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play și AppStore.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Sergent major Rusan Iuliana

