Peste 20 de intervenții ale pompierilor militari cărășeni în ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, 27 august, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 21 de situații de urgență, constând în acordarea primului ajutor calificat, stingerea incendiilor și alte misiuni destinate protecției comunităților.
În acest interval, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a cinci incendii: unul izbucnit la un autoturism și alte patru manifestate la litieră și vegetație uscată.
Incendiul la autoturism a fost semnalat în jurul orei 17:50, pe DN 57, în localitatea Comorâște. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Oravița, care au acționat cu o autospecială de stingere. În urma evenimentului, provocat cel mai probabil de un scurtcircuit electric, au ars compartimentul motor și roțile din față ale mașinii.
Arderile necontrolate au fost înregistrate pe raza localităților Forotic, Crușovăț, Teregova și Caransebeș, fiind afectate peste 20 de hectare de teren. Cauza probabilă a acestor incendii o reprezintă folosirea focului deschis în spații deschise.
Totodată, echipajele au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și asigurarea măsurilor specifice în urma a două accidente rutiere produse la Cărbunari și Caransebeș. De asemenea, s-au înregistrat 14 misiuni de acordare a primului ajutor și sprijin pentru persoane aflate în dificultate.
***
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin reamintește cetățenilor că arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. Utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor reprezintă un risc major: flăcările se pot propaga rapid, afectând culturi agricole, fondul forestier, bunuri materiale și, în cazuri grave, punând în pericol vieți omenești.
Nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni contravenționale semnificative. Astfel, persoanele fizice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice, cu amenzi între 50.000 și 100.000 de lei.
Facem un apel ferm la responsabilitate civică: respectarea legii înseamnă protejarea comunității, a mediului înconjurător și a propriei siguranțe.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE