Misiunile pompierilor militari cărășeni în ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, 28 august, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 22 de situații de urgență, cele mai multe dintre acestea constând în acordarea primului ajutor calificat.
Pe parcursul celor 24 de ore, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea a nouă incendii, dintre care unul produs la un autoturism și alte opt izbucnite în urma unor arderi necontrolate de vegetație uscată și deșeuri menajere.
În jurul orei 12:00, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane au intervenit, cu o autospecială de stingere, la un incendiu izbucnit la un autoturism, în localitatea Mehadia. În urma evenimentului, produs cel mai probabil de un scurtcircuit electric, autovehiculul a ars în totalitate.
În ceea ce privește arderile necontrolate, acestea s-au produs în localitățile Valea Bolvașnița (2), Caransebeș (2), Sichevița, Iablanița, Armeniș și Bozovici, fiind afectate aproximativ 10 hectare de teren.
Un eveniment semnificativ s-a produs în localitatea Iablanița, unde incendiul izbucnit la vegetație s-a propagat la trei locuințe. La una dintre acestea au ars 1500 de paleți de lemn, la alta aproximativ 50 mp de acoperiș și un autoturism, iar la cea de-a treia 250 de baloți de paie și lemn de foc. Cauza probabilă a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. La intervenție au participat două autospeciale de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Bozovici, cu sprijinul unui echipaj de stingere din cadrul ISU Mehedinți – Secția de Pompieri Orșova.
De asemenea, la Caransebeș, unul dintre cele două incendii de vegetație s-a extins la un vagon dezafectat și la 300 de traverse de cale ferată. Într-o altă situație, la Armeniș, flăcările s-au extins rapid spre calea ferată. Un tren de marfă încărcat cu produse petroliere a fost oprit și retras preventiv spre Gara Teregova, pentru siguranță. După întreruperea curentului pe linia CFR, echipajele de intervenție au acționat, iar incendiul – care a cuprins doar vegetația – a fost lichidat în aproximativ 20 de minute. Ulterior, alimentarea liniei a fost reluată, iar circulația feroviară a revenit la normal.
Totodată, s-au înregistrat 13 intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
***
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin reamintește cetățenilor că arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. Utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor reprezintă un pericol major, întrucât flăcările se pot propaga rapid, afectând culturi agricole, fond forestier, bunuri materiale și, în cazuri grave, pot pune în pericol vieți omenești.
În continuare, temperaturile se mențin ridicate, specifice verii, iar riscul producerii incendiilor este sporit. Facem un apel la cetățeni să evite utilizarea focului deschis și să manifeste atenție sporită în ceea ce privește fumatul, în special în zonele cu vegetație uscată.
Nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni contravenționale semnificative. Astfel, persoanele fizice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice, cu amenzi între 50.000 și 100.000 de lei.
Respectarea legii înseamnă protejarea comunității, a mediului înconjurător și a propriei siguranțe!
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE