Misiunile pompierilor militari cărășeni în ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, 25 august, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 11 situații de urgență, majoritatea constând în acordarea primului ajutor calificat.
Astfel, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în municipiul Caransebeș, în urma căruia au ars aproximativ 1 hectar de teren și 4 baloți de fân, reușind să salveze din calea flăcărilor alți 14 baloți.
Totodată, echipajele de intervenție au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs în localitatea Grădinari. În urma evenimentului, în care au fost fost implicate două autoturisme, au rezultat trei victime, conștiente și cooperante: una a fost transportată la spital de către ambulanța SMURD, iar celelalte două de către SAJ.
De asemenea, s-au înregistrat nouă intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
***
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor privind prevenirea incendiilor. Arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. Focul scăpat de sub control poate pune în pericol vieți, locuințe și mediul înconjurător.
Nerespectarea legii privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetației ierboase se sancționează sever: pentru persoane fizice - amendă între 7.500 și 15.000, iar pentru persoane juridice - amendă între 50.000 și 100.000 lei.
Fii responsabil! Respectă legea și protejează comunitatea și natura.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE