Intervențiile pompierilor militari cărășeni din ultimile 24 de ore
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit pentru gestionarea a 14 intervenţii şi misiuni specifice.
În cursul zilei de ieri, echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit cu o autospecială de stingere, precum și cu un echipaj și o autospecială SMURD, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei locuințe din localitatea Maciova din comuna Constantin Daicoviciu. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au acționat prompt, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la întreaga locuință. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost aprinderea funinginii din interiorul coșului de fum. Nu s-au înregistrat victime.
De asemenea, salvatorii din cadrul Detașamentului Reșița au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs pe DN58, Reșița-Soceni, în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul nu s-a soldat cu victime și nu au fost persoane încarcerate.
Totodată, s-au înregistrat 12 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi alte situaţii din categoria asistenţă persoane.
! Pentru creșterea gradului de protecție a gospodăriilor în sezonul rece, reamintim cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor:
❗Verificați mijloacele şi instalaţiile de încălzire, instalaţiile de alimentare cu gaze naturale şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor, utilizând personal autorizat;
❗Nu utilizați reșouri, radiatoare, sobe metalice sau de teracotă care sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri ce prezintă risc de incendiu sau explozie;
❗Evitați utilizarea instalațiilor electrice defecte, montate pe materiale combustibile sau cu improvizații.
Pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute accesând platforma naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, disponibilă gratuit pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Purtător de cuvânt: căpitan Bojinescu Romulus
Email: relatiipublice.isucs@gmail.com
Tel: 0773954002

