Bilanțul misiunilor din ultimele 48 de ore
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit pentru gestionarea unui număr de 23 de situații de urgență, înregistrate în zona de competență.
În cursul zilei de sâmbătă, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea a două situații de urgență generate de producerea unor incendii.
Primul eveniment a avut loc la un vagon de tren dezafectat, garat în depoul din Oravița. La locul solicitării s-au deplasat de urgență echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost localizat și lichidat în cel mai scurt timp, fără a fi înregistrate victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise (flacără).
Cel de-al doilea incendiu s-a manifestat la un autoturism aflat în localitatea Greoni. Pompierii militari au intervenit prompt pentru stingerea acestuia, împiedicând extinderea flăcărilor. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în alte 21 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, precum si a verificării periodice a instalațiilor electrice de către personal autorizat în domeniu, în vederea reducerii riscului de producere a unor astfel de evenimente.
În cazul producerii unui incendiu, apelați de urgență numărul unic 112.
Pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute accesând platforma naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, disponibilă gratuit pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Purtător de cuvânt: căpitan Bojinescu Romulus
Email: relatiipublice.isucs@gmail.com
Tel: 0773954002

