O săptămână plină de zâmbete și activități educative!

Săptămâna aceasta, în cadrul programului „Școala altfel”, curtea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin s-a umplut de copii curioși și entuziaști, dornici să descopere tainele meseriei de salvator. În același timp, pompierii au mers în școli și grădinițe pentru a le vorbi celor mici despre siguranță și prevenire.

Câteva sute de elevi și preșcolari au fost instruiți în domeniul situațiilor de urgență: au descoperit autospecialele și echipamentele de intervenție, au învățat tehnici de acordare a primului ajutor și au primit sfaturi utile despre comportamentul preventiv.

Entuziasmul copiilor a fost molipsitor! După ce au aflat detalii despre misiunile la care participă zilnic pompierii, cei mici au urcat în autospeciale, au testat echipamentele și au învățat cum pot contribui, prin gesturi simple, la prevenirea unor evenimente nedorite.

Mulțumim cadrelor didactice pentru implicare și copiilor pentru curiozitatea și energia lor — ele ne reamintesc cât de important este ca educația preventivă să înceapă de la cele mai fragede vârste!

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Sergent major Rusan Iuliana